62
Øara de origine: Spania
Data fabricaøiei: Consultaøi codul format din
trei cifre, localizat lângå talpa fierului de
cålcat. Primul numår indicå ultima cifrå din
anul fabricaøiei, iar urmåtoarele douå indicå
såptåmâna din anul respectiv. Exemplu:”635”
– Produsul a fost fabricat în såptåmâna 35 din
anul 2006.
Garanøie
Acordåm o garanøie de 2 ani pentru acest
produs, de la data achiziøionårii. Durata medie
de utilizare: 5 ani, cu condiøia respectårii
instrucøiunilor de utilizare si efectuårii
intervenøiilor tehnice numai de cåtre personalul
service autorizat.
În perioada de garanøie vom remedia gratuit
neconformitåøile aparatului, prin repararea sau
înlocuirea produsului, dupå caz. Aceastå
garanøie este valabilå în orice øara în care acest
aparat este furnizat de cåtre compania Braun
sau de cåtre distribuitorul desemnat al acesteia.
Repararea sau înlocuirea produselor se va
efectua în cadrul unei perioade rezonabile de
timp (maxim 15 zile de la data aducerii la
cunoµtinøå a neconformitåøii).
Prezenta garanøie nu acoperå: defectele
datorate utilizårii necorespunzatoare, uzurii
normale (de ex: ale sitei aparatului sau ale
blocului de taiere), precum si defectele care au
un efect neglijabil asupra valorii sau funcøionårii
aparatului. Garanøia devine nulå dacå se
efectueazå reparaøii de cåtre persoane
neautorizate µi dacå nu se utilizeazå
componente originale Braun.
Pentru a beneficia de service în perioada de
garanøie, prezentaøi produsul împreunå cu
factura (bonul/chitanøa de cumpårare) la una
dintre unitåøile service agreate.
PUNCT CENTRAL DE SERVICE BRAUN
Ωos. Viilor, Nr.14, Corp Clådire C2, Etaj 2, Biroul
nr.3, Sector 5, Bucureti (acces din Str. Nåsåud)
Tel: 021–224.00.47
Mobil: 0722.541.548
E-mail: service.braun@interbrands.ro
92263375_TS_730_S06-80 Seite 62 Freitag, 23. März 2012 12:58 12